Officials at Goskino were critical of the film, on being told that the film should be faster and more dynamic, Tarkovksy replied:
“ the film needs to be slower and duller at the start so that the viewers who walked into the wrong theatre have time to leave before the main action starts. ”
La Călăuza primi paşi în deconstrucție sînt următorii:
Zona este partea din spiritul uman care se ocupa cu căutarea absolutului.
Şi nu a sensului. Sau a progresului. Sau a fericirii.
Iar camera dorințelor e doar o amăgire, o fata morgana ca cei care intră în Zonă sa aibă un scop în sine. Dealtfel nu apare nicăieri altceva decît dorința Călăuzei/Credinciosului ca acestă cameră să îndeplinească dorințe. Nimeni nu intră de fapt în cameră.
În carte, Camera Dorințelor e un glob de aur - idee preluata de copia americana a Călăuzei - The Shere.
Ca și Camera Dorințelor, Globul de Aur nu îndeplinește ce spui tu că vrei să se îndeplinească ci iți îndeplinește dorințele ascunse din suflet, alea de care nu știe nimeni, nici măcăr tu însuți nu ești conștient. Dorințele/Angoasele astea cîteodată sînt mai rele decît orice închipuire.
Dar Tarkovski a vrut altceva, a vrut Zona. Și mai ales drumul prin Zonă.
Aşa arată Progresul. Aşa cum înaintează personajele prin Zonă așa înaintează și umanitatea.
Întîi piulița aruncată de Călăuză arată direcția, apoi Omul de Stiință deschide drumul, apoi Artistul care caută întodeauna altă Cale și care pune întodeauna la îndoială raționamentul Idealistului și al Omului de Știință, apoi Călăuza/Idealistul.
Observă te rog că doar piulița e scrisă cu litera mică dintre cei ce merg pe drum.
Să luăm un exemplu. Bomba atomică.
Einstein e Călăuza/Idealistul, cel care a descoperit ceva, e lumea lui, descrisă de el, aruncă piuliţa, îi scrie o scrisoare președintelui american, deschide o Cale, un drum care nu exista pînă atunci decît în teorie, o teorie foarte vagă. ( De fapt e mult mai complicat, el știa de la Fermi că nemții studiază deja direcția pe care Einstein o arătase cu 25 de ani în urmă, Fermi mersese o bucată bună pe drumul ăsta în Italia apoi înainte să fugă în SUA nemții i-au luat cercetările, Fermi ajunge în SUA şi reuşeşte singur prima parte a unei reacţii în lanţ, etc)
Urmează Omul de Știință, Fermi, care pune în practică urmînd drumul exact descris de Călăuză/Idealist/Einstein. El urmează piuliţa.
Dar drumul amîndoura e încurcat constant și pus la îndoială de Artist, Teller în cazul de față, care pentru mai mult de 2 săptămîni a întîrziat orice progres în perioada critică înainte de primul experiment de la Los Alamos. Teller a refăcut calculele și i-a pus pe toți la muncă pentru că lui îi ieșea că bomba va distruge complet atmosfera. După 2 săptămîni de calcule au descoperit eroarea și au continuat. Teller mai tîrziu a găsit altă Cale, a produs bomba cu hidrogen de 500 de ori mai puternică decît cea normală. A luat și un Nobel. E printre puținii cărora au vrut să-i retragă premiul.
Tarkovski ce spune despre film?
„Indiferent daca sînt bune sau rele, filmele mele sînt, în ultima analiză, despre un singur lucru: manifestarea extremă a credinței în datoria morală și lupta pentru aceasta. Mă intereseaza un erou care merge pîna la capat, fără să țină seama de nimic, pentru că numai un asemenea om poate izbîndi”
Ce e aşa special la Stalker? Ce are filmul ăsta mai special?
Cînd dai la o parte toată agitaţia absurdă a vieţi cotidiene, ce rămîne? Cînd sapi adînc în spiritul uman şi cauţi esenţa, dai peste frămîntarea creativă care a împins umanitatea înainte, de pe vremea descoperirii focului. Frămîntarea asta nu are nimic de a face cu fericirea sau căutarea sensului. E ceva mai adînc şi mai primitiv, ca un instinct, ca o dogmă, ceva prestabilit, care seamănă foarte bine cu preceptele biblice, de unde şi confuzia.
De ce e totul sepia în afara Zonei? De ce e totul colorat în Zonă? De ce în timpul călătoriei spre Zonă sunetul natural dispare, de ce apare ruptura între imagine și sunet?
Călătoria se transformă într-una spre interiorul ființei, spre sine. În Zonă apare de mai multe ori ruperea și reconectarea stranie între sunet și imagine, cîteodată efectul urmărit e de ilustrare a puterii Zonei de a altera spațiu/timp. Cine e Zona de poate face așa ceva?? Păi cine altcineva decît Conștientul/Inconștientul/ Conștiința/Sinele toate la un loc și separat din cînd în cînd.
De ce consideră Călăuza/Credinciosul/Idealistul că Zona este pentru el acasă?
Evident Credinciosul nu are altă casă decît Sinele, locul unde poate să-și exercite toate fricile, angoasele, credințele, speranțele.
De ce a adus Omul de Știintă o bombă? De ce vrea să distrugă camera?
Pentru că, ca și în realitate, Camera Dorințelor Ascunse e locul care poate distruge umanitatea, pămîntul cu totul, vechea poveste. Dorințele/Angoasele nostre cele mai acunse sînt de fapt arma care ne poate autodistruge.
De ce e păzită Zona, de ce accesul nu e permis de către autorități? E vorba de o ţară cu un regim autoritar? Progresul nu există decît prin dărîmarea unei stări de fapt, a unei organizări existente. Ca să schimbi trebuie să strici. Toate societățile au instict de autoconservare.
Dar nu vorbim aici de societăți democratice, nu?
Cel mai bun exemplu e situația Italiei și Greciei imediat după război, țări unde comunismul era la putere în mod natural, doctrina de stînga fiind majoritară. Comuniștii au fost hăituiți și masacrați la ordinul americanilor ca și disidenţii din țările intrate sub aripa sovietică. În epoca modernă reporterul american care a atras atenția asupra Guantanamo Bay e și acum în închisoare sub acuzație de spionaj.
În vremea noastră e mai dramatic, accesul e păzit chiar de oameni normali păcăliți în diverse moduri de mașina de propagandă. Întodeauna cel mai periculos lucru pentru o societate a fost accesul la Zonă, accesul la absolutul dinăuntru, din sinele fiecăruia. În zilele noastre Zona nici nu mai e păzită, nimeni nu mai vrea să intre înăuntru. Iar dacă unul intră din greșeală sau pentru că așa îi dictează soarta e tras-împins de toată lumea să iasă repede afară, ce să caute înăuntru? Vrei să-ți irosești viața? Vrei să fi sărac toată viața? Eşti nebun? Trăieşte-ţi viaţa!!! etc.
Filmul se întîmplă în Rusia?
Ca și cartea, filmul nu are o localizare spațio-temporară. Hai să zicem că se întîmplă în Germania peste 100 de ani și întîmplător personajele vorbesc rusa pentru că e o limbă poetică și sună bine.
De ce se numește "Călăuza" și nu "Zona"?
Pentru că nu Zona e personajul principal totuși ci Călăuza. Credința și Idealismul sînt cele 2 componente care dispar din societatea noastră încetul cu încetul, semn că ne apropiem de sfîrșit. Fără astea 2 nimic nu mai progresează. Călăuza îi spune nevestei la sfîrșit: "Nu o să mai duc pe nimeni în zonă pentru că nimeni nu mai crede/speră în nimic." Cele 2 căi Ştiinţă şi Artă, nu funcţionează fără Credinţă. Apare foarte clar în film textul "Fără mine nu aţi rezista în zonă nici o oră"
Credință în sens religios?
Nu, nicidecum. E vorba de speranță, idealism. Unii i-ar putea spune greșit optimism. Optimismul e un fel de speranță prost înțeleasă, cu accelerația la podea, fără nici un sens, doar pentru că am auzit că dă bine. Unii i-ar putea spune greșit dogmă. Dogma nu te ajută/salvează niciodată. Credinciosul/Idealist Călăuza încearcă să-i salveze pe vizitatorii care vin cu el în Zonă.
Ce e cu aceste 3 caractere? De ce 3? Și de ce acestea?
În general sînt cele 3 Căi spre absolut din vremuri antice. Credința, Arta şi Știința sînt cele 3 Căi. Fiecare om are în sine aceste 3 Căi dar de multe ori le ignoră pe unele, cîteodată pe toate.
De ce căutarea absolutului şi nu căutarea fericirii, sau a sensului? Ce e cu absolutul ăsta?
Despre asta există cărţi separate, o biblotecă întreagă, o şcoală întreagă, se numeşte filozofie. Şi nu de azi, de ieri, de la greci, aceleaşi Căi, aceleaşi personaje, acelaşi absolut. Dacă crezi cu adevărat că fericirea ta înseamnă să ai bani atunci asta o să primeşti dar nu o să te ajute deloc. Adică nu o să fi fericit. Asta e diferenţa şi e foarte mare. Dacă vrei talent să cînți atunci însemnă că nu ai înțeles nimic. Dacă vrei iubita altuia s-ar putea s-o capeți, dar din nou, asta nu-ți va aduce fericirea.
Sau mai degrabă o să primeşti ceva pentru care eşti pregătit, compatibil, ceva ce îţi e în natura firii. Dacă vrei prestigiu şi repect o să ajungi la închisoare unde toată lumea o să te respecte dar pentru alte lucruri şi la un alt nivel decît ţi-ai dorit.
De ce nu poţi să mergi drept spre destinaţie în Zonă? Cînd a mers Umanitatea drept la ţintă, fără să facă 20 de ocoluri mai înainte? În istoria umanităţii credincioşii au fost cei care au complicat drumurile întodeauna. Şi le-au lungit pînă la infinit. Cruciaţii erau nişte Idealişti/Credincioşi care traversau lumea şi întortocheau Căile, asta era viaţa lor. Şi în perioada lor au fost cel mai important factor de progres al umanităţii.
De ce drumul prin zonă se schimbă constant?
Fiecare individ are stări diferite în fiecare zi, în fiecare oră. Mişcarea politică de stînga era la modă în anii 60, în anii 70 a devenit o prostie.
De ce nu se pot întoarce pe acelaşi drum?
Nu e chiar aşa. Ăsta e un text al Călăuzei pentru că el, Călăuza, nu se poate întoarce pe același drum. Prima oară la început, Artistul încearcă să ajungă la Cameră direct, fără să ocolească, ignorînd sfaturile Călăuzei şi în urma avertismentului se întoarce pe acelaşi drum. Apoi după discursul său de lîngă gura de canal, Artistul se întoarce la ceilalţi pe acelaşi drum. Dar în general mintea e un loc plin de întortocheri, drumul drept nu există, logica drumului drept nu are sens, întoarcerea pe acelaşi drum nu are sens, etc.
Artistul încearcă de 2 ori să meargă singur şi de 2 ori se întoarce alături de ceilalţi. De ce?
Nu asta fac artişti tot timpul? Caută Căi noi, drumuri neumblate, cărări mai puţin umblate. Se întorc la mainstream cîte un pic apoi iar experimentează (sîc!!)
De ce Artistul intră primul în "Maşina de tocat carne"? De ce Călăuza nu aruncă nici o piuliţă acolo?
Maşina de tocat e un tunel, nu există alte Căi, nu ai pe unde să o iei prin altă parte. E doar un drum iniţiatic. Artistul e sacrificatul întodeauna, îşi acceptă soarta, dar ca întodeauna caută modalităţi de a învinge soarta, caută alt drum. La capătul Maşini de tocat el continuă drumul singur în altă direcţie. Călăuza aruncă cu o piatră acolo în loc de piuliță din aproximativ 354 de motive. Primul motiv ar fi că nu crede că merită nici măcar o piuliță, dealtfel închide imediat ușa după ce aruncă bolovanul cu teamă.
De ce Omul de Ştiinţă e atent la tot ce face Călăuza spre deosebire de Artist? De ce Artistul stă tot timpul cu spatele cînd Călăuza aruncă piuliţa?
Asta e deja profundă. Hai să încercăm o explicație.Artistul nu vede niciodată cînd e aruncată piulița pentru că el are alte preocupări, are altă viață, din același motiv pentru care încearcă tot timpul Căi noi, fără să întrebe, fără să ceară voie. El nu vede și nu crede Calea Idealistului pentru că le caută pe ale lui.
Călăuza spune că doar cei ce și-au pierdut speranța pot reuși în Zonă. Cum vine asta, cei care și-au pierdut speranța, dar nu credința?
Exact. E o linie de demarcație care trebuie înțeleasă.
Dar e absurd. Nu poți atinge absolutul.
Bineînțeles. Nu poți număra pîna la infinit, nu poți zbura în Soare sau în alt univers, nu poți picta Gioconda, nu poți sculpta Pieta sau David, nu poți compune simfonia a 5-a sau a 9-a, nu poți descoperi penicilina, atomul, DNA-ul, curentul electric, fuziunea nucleară, nu poți construi piramidele, nu poți inventa becul, telefonul, avionul, etc. Așa e, sînt lucruri imposibile, nu pot fi atinse de oameni, sînt doar pentru zei, probabil. De unde și mitologia greacă, atît de completă.
Și totuși de ce Călăuza?
E lumea lui, a Credinciosului/Idealist. Într-un sens se poate spune că Zona e creația lui. Da, seamănă cu Hristos. Există o variantă de final a filmului care nu a fost filmată, în care totul era doar o închipuire a Călăuzei, un loc unde aduce oameni pentru a-i convinge de realitatea lui, și a le da speranță.
În toate filmele lui Tarkovski apare tema dorințelor împlinite prin credință?
Aproape în toate. Solaris, Stalker, Andrei Rubliov, Oglinda, Sacrificiul. Dar în toate apare și durerea autoexaminării care vine odată cu dorința împlinită, care nu e întodeauna cea la care te aștepți. În toate filmele lui apare tema conflictului între -raționalism, știință și tehnologie- într-o parte și -umanism, credință, speranță, idealism, iubire- în cealaltă parte. Toate personajele lui raționale și analitice, cum e Omul de Știință, ajung să accepte că există un nivel în care lucrurile funcționează într-un mod (iubire, speranță, credință) care nu poate fi explicat şi nu trebuie explicat, e un mister.
Stalker e legat și de alte filme ale lui Tarkovski?
Se pare că formează o trilogie cu Nostalghia și Sacrificiul, filme unde apare tema cursei nebunești a societății înspre propia distrugere datorită pierderi legăturilor cu trecutul, cu natura, și cu orice sens al dimensiuni morale sau spirituale. Personajele cheie (Călăuza în Stalker) devin de neînțeles pentru cei pe care încearcă să-i salveze. Nu mai au aceleași repere morale/spirituale cu ceilalți.
Și totuși e un film cu mesaj creștin, apar foarte multe referiri creștine.
Tarkovski a refuzat această categorisire. Orice film în care apare un om mîncînd cu o furculiță e un film cu mesaj creștin.
Și totuși sînt citate din biblie....
Așa, și...??.... citate din biblie găsești oriunde te uiți în viață. De ce să reinventezi roata?
Explicațiile astea sînt prea simple.
Bineînțeles. Doar nu credeai că poți descifra Stalker în cîteva rînduri. Există cărți despre asta. E doar o hartă la scară foarte mare. Lui Tarkovski i-au trebuit 2 ani doar pentru scenariu. A filmat de 2 ori filmul ăsta aproape de la zero, cele 2 variante nu seamănă între ele, și-a sacrificat la propiu viața lui și a echipei pentru filmul ăsta, normal că nu e ușor.
Ce legătură există între carte și film?
Aproape niciuna. Tarkovski a preluat ideea de zonă şi de călăuză în zonă. Și piulița. Cam atît. În rest nu au legătură. Camera dorinţelor nici măcar nu îndeplineşte vreo dorinţă pentru că nimeni nu intră în ea. Poate fi foarte bine o invenţie a Călăuzei. Arkadi şi Boris Strugatski au refăcut scenariul de 11 ori pînă n-a mai rămas decît o amintire din "Picnic". Cartea e genială pentru SF. E o capodoperă. Dacă luăm doar textul final al călăuzei din carte "Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat" ........ parcă mă cam ia cu furnicături pe spinare.
Ce impact a avut filmul?
Impactul la mase a fost infim. Nu e un film care "trebuie văzut". Dar e totuşi interesant de urmărit reacţia prostimei. Iată aici
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/339/-calauza-de-andrei-tarkovsky/1
mesajul #42723 respectiv la una dintre vizionari, in spatele meu satateau 2 sau 3 fetite de 12-13 ani. una dintre ele explicand colegelor sale simbolurile regasite in ape: seringa, bacnotele, etc, etc, comentariile ei fiind atat de pertinente incat fara sa o cunosc pe micuta, ii port de ani si ani un profund respect. Cum este posibil ca, atat intelepciune, sa se regaseasca intr-un copil este o intrebare la fel de complicata ca aceea pe care cel ce vizioneza calauza si-o pune.
Ce e cu toate obiectele din Camera Dorinţelor care apar în visul Călăuzei?
Ce poate apărea în visul unui om despre Camera Dorinţelor din sine? Cred că am stabilit deja că nu e vorba de dorinţe conştiente ci de reprimări şi angoase care apar la suprafaţă din apa murdară. Interpretări există destule de la Freud încoace.
Filmul nu are nici un mesaj politic?
Foarte mulţi critici au încercat să găsească conotaţii politice. Dar "Stalker" e mult mai mult decît o frescă a unei perioade. E ca şi cum ai spune despre Shakespeare că avea texte care trebuiau să scape de cenzura reginei. Tentaţia asta a categorisirii cu orice preţ face parte dintr-o nevoie de înţelegere nesatisfăcută. Iată un text rudimentar aproape incredibil http://ro.wikipedia.org/wiki/Călăuza
"There is nothing symbolic in the scene with the police, there is no allegory there. I am more interested in revealing life itself than in playing games with primitive symbolisms."( Tarkovski 1981 "Monthly Film Bulletin").
"People have often asked me what the Zone is, and what it symbolizes, and have put forward wild conjectures on the subject. I'm reduced to a state of fury and despair by such questions. The Zone doesn't symbolize anything, any more than anything else does in my films: the zone is a zone, it's life, and as he makes his way across it a man may break down or he may come through. Whether he comes through or not depends on his own self-respect, and his capacity to distinguish between what matters and what is merely passing." (Tarkovsky in Sculpting the time, 1986)
Aici sînt interviuri cu aprope toată echipa şi cîteva interviuri cu Tarkovski despre Stalker: (cîteva din cele peste o sută care există)
http://people.ucalgary.ca/~tstronds/nostalghia.com/TheTopics/Stalker/stalker_links.html
Ca de obicei sunetistul are cele mai interesante poveşti, cum e cea cu finalul filmului, şi locurile de filmare care ucid.
Și acum vin întrebările care nu apar nicăieri, nu au fost întrebate niciodată. Ele nu au răspunsuri, fiecare crede ce vrea:
De ce nu au voie femeile în Zonă?
De ce nu intră nimeni în cameră? (asta a fost întrebată dar niciodată răspunsă pe bune)
De ce Zona e un loc cu atîtea pericole mortale?
Postări
